Divorț și recăsătorire în Scriptură

Perioada postmodernă a adus cu ea dificultăți și provocări majore pentru familia contemporană. Asistăm, astăzi, la tendințe noi în ceea ce privește definirea conceptului de familie. Organizațiile care apără interesele homosexualilor fac presiuni tot mai mari, în scopul legalizării căsătoriilor homosexuale, cerând totodată și dreptul acestor cupluri de a înfia copii. Familia contemporană se confruntă cu o serioasă criză de stabilitate. În acest context, divorțul, care constituie o criză majoră a familiilor postmoderne în general, a devenit o problemă cu care încep să se confrunte îngrijorător de multe familii din cadrul bisericilor evanghelice.

Printre credincioșii evanghelici există tendința periculoasă de a privi problema divorțului și a recăsătoririi prin prisma experiențelor de viață. De fiecare dată când se discută problema divorțului, cazuistica o ia înaintea revelației biblice. De aceea considerăm că, mai înainte de a discuta cazuistica, este absolut necesar să avem o bună înțelegere a textelor biblice referitoare la acest subiect. Prezentul referat are ca obiectiv analiza exegetică a textelor neotestamentare care fac referire la problema divorțului și a recăsătoririi. Însă o înțelegere corectă a acestor pasaje neotestamentare nu este posibilă fără o încadrare potrivită a lor în contextul teologic al Vechiului Testament. Din acest motiv, în studiul nostru vom analiza și textele veterotestamentare care tratează problema divorțului și a recăsătoririi.

A. Bazele veterotestamentare ale eticii Noului Testament privitoare la divorț și recăsătorire

Atât poziția Domnului Isus, cât și a Apostolului Pavel cu privire la divorț și recăsătorire se construiesc pe învățătura veterotestamentară privitoare la aceste subiecte. În Vechiul Testament, există trei texte principale care se referă la divorț și recăsătorire.

1. Geneza 2:24: planul lui Dumnezeu pentru căsătorie

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa și se vor face un singur trup” (Geneza 2:24). Potrivit acestui pasaj, căsătoria este instituită de Dumnezeu ca un legământ indisolubil, valabil pentru toată viața. Textul din Geneza 2:24 descrie trei aspecte diferite despre căsătorie: (a) părăsirea părinților în scopul formării unei noi familii; (b) alipirea dintre bărbat și femeie ca legământ al partenerilor de căsătorie. Verbul ebraic ḏāḇaq, tradus prin „a se lipi“, înseamnă „a forma un tot unitar” sau „a sta aproape”. Ideea alipirii este folosită în Vechiul Testament ca o expresie a credincioșiei și afecțiunii. Termenul sugerează implicarea partenerilor de căsătorie într-un jurământ căruia soțul și soția trebuie să îi rămână loiali pentru toată viața; (c) unirea sexuală, prin care soțul și soția devin un singur trup – un alt fapt care arată că legătura căsătoriei este indisolubilă.

2. Deuteronom 24:1−4: concesii și reglementari cu privire la divorț și recăsătorire

„Când cineva își va lua o nevastă și se va însura cu ea și s-ar întâmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui, pentru că a descoperit ceva rușinos în ea, să-i scrie o carte de despărțire, și, după ce-i va da-o în mână, să-i dea drumul din casa lui. Ea să iasă de la el, să plece și va putea să se mărite după un alt bărbat. Dacă și acesta din urmă începe s-o urască, îi scrie o carte de despărțire și, după ce i-o dă în mână, îi dă drumul din casa lui; sau, dacă acest bărbat din urmă, care a luat-o de nevastă, moare, atunci bărbatul dintâi, care îi dăduse drumul, nu va putea s-o ia iarăși de nevastă, după ce s-a pângărit ea, căci lucrul acesta este o urâciune înaintea Domnului, și să nu faci vinovată de păcat țara pe care ți-o dă de moștenire Domnul Dumnezeul tău.” (Deuteronom 24:1−4)

Textul reprezintă o concesie divină privitoare la divorț, o îngăduință motivată de niște circumstanțe sociale pe care Isus le va numi, mai târziu, „împietrirea inimii voastre”. Pasajul biblic ne spune câteva lucruri importante: (a) în legea mozaică divorțul era o opțiune legală, permisă de Dumnezeu, dar neporuncită; (b) divorțul implica scrierea unui document numit „carte de despărțire”; (c) cartea de despărțire era scrisă în vederea protejării familiei și a femeii care urma să fie părăsită; (d) femeia divorțată se putea recăsători cu oricine dorea; (e) în cazul în care femeia divorțată și recăsătorită divorța din nou, ea nu mai putea să revină la primul soț, de care se despărțise în trecut și (f) motivul aflat la baza divorțului este redat prin expresia „ceva rușinos”.

Felul în care este interpretat pasajul din Deuteronom depinde de sensul expresiei „ceva rușinos”. Sintagma ebraică ʻerwaṯ dāḇār înseamnă, literal, „lucru rușinos”. Termenul ʻerwaṯ este un eufemism care provine dintr-un verb al cărui sens principal este „a fi dezbrăcat, gol” , referirea făcându-se la organele sexuale. Înțelesul expresiei ʻerwaṯ dāḇār este, cel mai probabil, „indecență, comportament indecent”, prin urmare ea nu se putea referi în niciun caz la adulter, de vreme ce adulterul era sancționat cu pedeapsa capitală, nu cu divorțul.

În timpul lui Isus expresia ʻerwaṯ dāḇār era înțeleasă diferit, în funcție de școala de gândire care oferea interpretarea. Astfel, Școala lui Șamai vedea în expresia citată o referire la ceva indecent, cu conotație sexuală, dar care nu se limita strict la adulter. După Șamai, prin expresia ʻerwaṯ dāḇār se putea înțelege: a ieși afară cu părul despletit, a fi îmbrăcată indecent, lăsând la vedere subsuoara, a face baie în același loc cu bărbații. Este greșită părerea comentatorilor care susțin că Șamai permitea divorțul doar pentru adulter.

Adepții lui Hilel susțineau, la rândul lor, că expresia nu se referă doar la trăsături negative de caracter sau la ceva de natură morală, ci la orice lipsă sau greșeală care aducea supărare soțului. Potrivit Școlii lui Hilel, în categoria motivelor de divorț se regăseau motive precum: afumarea mâncării sau sărarea ei excesivă, indecență în vestimentație, gesturi socotite jignitoare pentru soț, făcute de soție în fața musafirilor. Rabi Akiva a susținut, urmându-l în interpretare pe Hilel, că și trecerea frumuseții soției constituia un motiv de divorț suficient de întemeiat.

3. Maleahi 2:16: reafirmarea planului divin pentru căsătorie

„Căci Eu urăsc despărțirea în căsătorie − zice Domnul Dumnezeul lui Israel − și pe cel ce își acoperă haina cu silnicie − zice Domnul oștirilor. De aceea, luați seama în mintea voastră și nu fiți necredincioși!” (Maleahi 2:16). În acest text Dumnezeu se pronunță categoric împotriva divorțului. Domnul declară cu fermitate: „urăsc despărțirea în căsătorie”. Se afirmă, aici, poziția ideală a lui Dumnezeu, care constituie viziunea veterotestamentară asupra divorțului. Este evident, pe baza acestui text, că divorțul nu este o poruncă divină, nici chiar în cazul unor motive pentru divorț tolerate și privite ca întemeiate (Deuteuteronom 24:1−4); divorțul este o practică aflată în dezacord cu voia desăvârșită a lui Dumnezeu.

B. Divorțul și recăsătorirea în învățătura Domnului Isus

Poziția lui Isus față de divorț și recăsătorie este afirmată în patru texte din evangheliile sinoptice.

1. Matei 5:31−32 și Luca 16:18
S-a zis iarăși: «Oricine își va lăsa nevasta să-i dea o carte de despărțire.» Dar Eu vă spun că oricine își va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie (παρεκτὸς λόγου πορνείας), îi dă prilej să preacurvească; și cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurvește (Matei 5:31−32). Oricine își lasă nevasta și ia pe alta de nevastă preacurvește; și cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbatul ei preacurvește (Luca 16:18).

Textul din Matei 5:32 conține clauza „afară de pricină de curvie (παρεκτὸς λόγου πορνείας). Aceiași clauză mai apare și în Matei 19:9, dar în formă modificată (μὴ ἐπὶ πορνείᾳ). Asupra sensului expresiei „pricină de curvie” vom reveni când vom discuta textul din Matei 19:9.

Potrivit lui Matei 5:32, Isus ne învață că: (a) un bărbat care își alungă soția, din alt motiv decât adulterul, îi dă acesteia prilej să comită adulter; (b) declarațiile pe care le face bărbatul despre femeie, precum și scrisoarea de despărțire prevăzută de Lege nu au nicio valoare, femeia rămânând soția lui și după despărțire; de aceea, dacă exigențele vieții o determină pe femeie să se recăsătorească, ea va preacurvi; (c) bărbatul care se va căsători cu o femeie divorțată va comite adulter, pentru că se interpune într-o legătură conjugală care este încă validă. (d) Regula fundamentală ce interzice divorțul are o excepție: „afară numai de pricină de curvie”. În baza acestei excepții, un bărbat a cărui soție a comis adulter poate divorța în mod legitim. Însă trebuie să facem observația că Isus nu poruncește divorțul dacă unul din parteneri a fost infidel, ci doar îl permite. Divorțul este un păcat din pricina faptului că Dumnezeu urăște divorțul.

Conform unor texte precum Luca 16:18 sau Marcu 10:2−12, Isus interzice categoric divorțul. În Luca nu găsim nimic despre motivele de divorț, nici despre vreo excepție privitoare la divorț. După Luca 16:17, oricine divorțează și se recăsătorește comite adulter, iar cine se căsătorește cu o femeie divorțată comite adulter. Loghionul lucan reflectă fidel atmosfera iudaică palestiniană din timpul lui Isus, când doar bărbatul putea iniția un divorț.

Tipei arată că textul lucan conține trei elemente fundamentale. În cuvintele autorului, elementele de originalitate constau în faptul că Isus „nu lasă posibilitatea recăsătoririi după divorț. Orice recăsătorire după divorț este unul și același lucru cu a trăi în adulter. […] Isus pune bărbatul și femeia pe picior de egalitate; soțul și soția trebuie să fie loiali unul celuilalt în egală măsură. Atât divorțul urmat de recăsătorie este adulter, cât și trăirea cu un alt partener fără forme legale de divorț. Infidelitatea este adulter, indiferent că este vorba despre bărbat sau despre nevastă. […] în al treilea rând, cuvintele lui Isus exclud poligamia care era tolerată la farisei. […] Cuvintele lui Isus erau, într-adevăr, revoluționare, dacă le analizăm pe fondul practicii iudaice din vremea aceea. Afirmând că recăsătorirea după divorț este adulter, Isus exclude divorțul ilegal, poligamia și infidelitatea bărbatului, toate fiind acceptabile în cultura iudaică din perioada respectivă”.

2. Marcu 10:2−12; Matei 19:3−12
„El le-a zis: „Oricine își lasă nevasta și ia pe alta de nevastă preacurvește față de ea; și dacă o nevastă își lasă bărbatul și ia pe altul de bărbat preacurvește” (Marcu 10:11−12). „Eu, însă, vă spun că oricine își lasă nevasta, afară de pricină de curvie (μὴ ἐπὶ πορνείᾳ,) și ia pe alta de nevastă preacurvește; și cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurvește” (Matei 19:9).

Textele din Marcu 10:11−12 și Matei 19:3−12 sunt texte paralele. Acestea conțin foarte multe asemănări, care ne fac să credem că ele reflectă același eveniment din viața lui Isus.

Pentru continuarea lecturii, descarcă PDF.

Divorț și recăsătorire în Scriptură