În luna noiembrie, ne bucuram că lucrurile se așează tot mai mult și că vom deschide în curând Story Hub, când am primit o veste îngrijorătoare: administratorul clădirii unde avem închiriat spațiul ne-a spus că de la 1 Ianuarie 2017 nu mai vrea să încheie contract cu noi pe suma inițial stabilită. Cu alte cuvinte, nu își mai țineau promisiunea (lucru destul de des întâlnit în Mongolia, uneori și printre creștini). Așa că ne forțau să luăm o decizie: fie plătim mai mult, fie plecăm (ceea ce era dificil, pentru că deja toate lucrurile erau la locul lor). Ne-am rugat ca Domnul să ne arate ce să facem.
În ziua următoare, eram la Story Hub pentru a avea două interviuri cu posibili angajați, când înăuntru a intrat (surpriză!) proprietarul clădirii! Ca să întelegeți mai bine mirarea noastră, trebuie să știți un mic detaliu: Mongolia este o țară întinsă ca suprafață, dar are doar 3 milioane de locuitori și e condusă de o mână de oameni. Adică sunt 100-200 de familii care dețin toate afacerile din țară. Ei mânuiesc economia. Iar acum, unul din cei 100 era trimis de Domnul la noi. Cu alte cuvinte, omul acesta foarte implicat și ocupat a stat la Story Hub 3 ore, povestind și tot povestind. În final, ne-a spus că el e proprietarul și el decide prețul, nu administratorul. Astfel că prețul rămâne cel inițial!! "Ce am spus așa rămâne!" Când am auzit aceste cuvinte, mi-am adus aminte de un cuvânt profetic ce l-am avut înainte de venirea în Mongolia: "În țara în care veți merge, vă voi da trecere înaintea unor oameni puși în funcții cheie". Domnu-i bun și Își ține cuvântul întotdeauna!
Ankha (mulți v-ați rugat pentru ea când am fost în România): am întâlnit-o în vara anului 2016, având o inimă însetată să cunoască care e adevărul și cine este Dumnezeul adevărat. De când s-a deschis Story Hub, inima ei s-a lipit de acest loc și venind des, sămânța Cuvântului a fost semănată mereu în inima ei. Ne-a spus mereu că vrea să creadă, dar nu știe cum. Vrea să se roage, dar nu știe cum.
Săptămâna aceasta, după o discuție de 4 ore cu mine și prietena mea, noaptea acasă a ales să se roage singură și să-și predea inima lui Dumnezeu. Nu îi e ușor să se desprindă de trecut, de aceea ne rugăm ca Domnul să continue lucrarea pe care a început-o în ea.
Burtoo este o mamă tânără, care vine regulat la grupul de mame, de religie budistă. Pentru că studiem o carte creștină, versetele prezente în fiecare capitol au provocat-o să înceapă să citească Biblia. A fost așa de curioasă să vadă ce e așa de special la această carte, încât în 2 luni a citit Biblia de la cap la coadă. Am vrea ca Domnul să o lumineze în timp ce citește și să-i atingă inima.
Andy e un băiat de vreo 15 ani, foarte vorbăreț, îndrăzneț și ușor iritabil. Se pare că, „ceva” îl atrage spre Story Hub. Așa se face că e acolo aproape în fiecare zi. Colegii noștri au reușit să pătrundă dincolo de „masca” lui și să îi împărtășească puțin despre Domnul. De atunci, el pare să fie interesat de tot ce înseamnă creștinismul. Apoi a început să pună o mulțime de întrebări despre ce e Biblia, ce sunt creștinii, ce e botezul etc. Cred că e vârsta la care își stabilește identitatea și ar fi minunat să și-o poată stabili în Domnul!
Sâmbăta de obicei suntem toată ziua la Story Hub. Într-o dimineață, înainte să plecăm, m-am rugat: „Doamne, aș vrea să vină azi la Story Hub cineva care e dornic să te cunoască pe Tine și căruia să îi pot spune despre Tine!”
În timp ce ștergeam o masă, o doamnă care a lucrat în aceeași clădire s-a apropiat de mine și m-a întrebat: "În țara ta, majoritatea oamenilor sunt creștini?"
Domnul mi-a aprins „luminițele” și am știut că EA este cea care Îl caută! Așa că am pus cârpa deoparte, m-am așezat și i-am povestit cu drag despre Iubitul inimii mele - cine e El, cum poate fi găsit, cum poate El schimba vieți. Și timp de vreo oră, întrebările au curs din partea ei.
Am fost așa de mulțumitoare Domnului încă o dată, pentru Story Hub, această platformă unde poți întâlni oameni și le poți vorbi despre Domnul. Fie că sâmânța sădită să aducă rod! Rugați-vă pentru această doamnă!
E mai ferice să dai decât să primești: iată un verset pe care așa de bine l-a înțeles una din clientele noastre permanente de la Story Hub!
Pentru că suntem încă la început și vânzările nu sunt așa de mari încât să acopere cheltuielile, această doamnă vrea să ne susțină și de fiecare dată când vine, deși e singură, uneori cumpără 5 smoothie-uri, doar pentru a ne crește vânzările.
Într-o zi a cumpărat 5 felii de tort pentru un grup de persoane cu dizabilități, care erau la Story Hub, iar apoi încă 7 felii pentru un alt grup care a venit. Deși acești oameni erau niște necunoscuți pentru ea, inima și buzunarul ei au fost gata să dăruiască, știind că e mai ferice să dai decât să primești!
Profeția lui Isaia ne spune că nașterea lui Isus realizează și confirmă că Dumnezeu este cu noi. Cum ar trebui [...]
Perioada postmodernă a adus cu ea dificultăți şi provocări majore pentru familia contemporană. Asistăm, astăzi, [...]