Vorbirea în alte limbi

În epistola 1 Corinteni, apostolul Pavel acordă o atenție deosebită harismei vorbirii în alte limbi. 1 Corinteni 12-14 ridică o problemă dificilă legată de înțelegerea darului vorbirii în altă limbă. Problema este reprezentată de faptul că în textul epistolei 1 Corinteni, Pavel se referă la două tipuri de vorbire în altă limbă: vorbirea în altă limbă ‒ ca rugăciune pentru zidirea personală și vorbirea în altă limbă ‒ ca dar pentru zidirea altora. În acest articol, ne propunem să înțelegem și să eliminăm aparenta contradicție indusă de cele două tipuri de vorbire în altă limbă despre care scrie Pavel.

1. Funcția vorbirii în altă limbă

Apostolul Pavel se referă la patru funcții ale vorbirii în alte limbi:
a. Mijloc de comunicare în taină cu Dumnezeu – 14:2. Pavel scrie: „cine vorbește în altă limbă nu vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu îl înțelege, și cu duhul el spune taine”. Vorbirea în altă limbă este un mijloc prin care un credincios comunică cu Dumnezeu lucruri pe care alți oameni nu le pot înțelege.

b. Mijloc de edificare spirituală personală – 14:4. După Pavel, „cine vorbește în altă limbă se zidește pe sine însuși”. Prin manifestarea harismei vorbirii în limbi, credinciosul se edifică spiritual, credința lui în Domnul fiind întărită.

c. Mijloc prin care este adusă închinare lui Dumnezeu – 14:17. Explicând conținutul și natura vorbirii în alte limbi, Pavel arată că prin intermediul acestei harisme se mulțumește lui Dumnezeu foarte frumos (14:16-17), duhul celui credincios se roagă (14:14) sau cântă (14:15).

d. Instrument prin care Dumnezeu transmite mesaje spre zidirea bisericii – 14:15; 14:26-28. Vorbirea în altă limbă este folosită de Duhul cu scopul de a transmite mesaje bisericii în vederea edificării spirituale a acesteia. În acest caz, vorbirea în altă limbă este însoțită de harisma tălmăcirii limbilor.

2. O contradicție aparentă

La o privire atentă asupra textelor pauline, din 1 Corinteni 12-14, se poate observa o aparentă contradicție. Pe de o parte, Pavel ne spune că vorbirea în alte limbi este o harismă care se găsește la îndemâna tuturor credincioșilor, ea putând fi dată fiecărui credincios. Texte referitoare la acest aspect avem în 14:5 („aș dori ca toți să vorbiți în alte limbi) și în 14:23 („și toți ar vorbi în alte limbi”). În plus, vorbirea în alte limbi este unul dintre semnele normative ale botezului cu Duhul Sfânt. Cartea Faptele Apostolilor arată lămurit că la botezul cu Duhul Sfânt, credincioșii au manifestat vorbirea în alte limbi (Fapte 2:4; 10; 46; 19:6). Pe lângă aceste trei texte, în care semnul vorbirii în alte limbi este prezent în mod explicit la botezul cu Duhul Sfânt, în Faptele Apostolilor, mai avem încă două texte în care manifestarea vorbirii în alte limbi este subînțeleasă ca fiind prezentă la botezul cu Duhul Sfânt (Fapte 8:14-19; 9:1-22). Scriptura arată clar că botezul cu Duhul Sfânt este pentru toți credincioșii. Dacă botezul cu Duhul este pentru toți credincioșii și vorbirea în alte limbi este prezentă normativ la fiecare botez cu Duhul Sfânt, rezultă de aici că fiecare credincios poate vorbi în alte limbi și că vorbirea în alte limbi este rânduită de Dumnezeu pentru toți credincioșii.

Pe de altă parte, alte texte pauline ne lasă să înțelegem că vorbirea în alte limbi este dată doar unora dintre credincioși. Pasaje legate de acest aspect avem în 12:10 („altuia felurite limbi”), 12:28-30 („Dumnezeu a rânduit în biserică […] pe cei ce au darul […] vorbirii în alte limbi. […] Toți vorbesc în alte limbi?”), 14:27 („dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând”). Felul în care Pavel formulează aceste texte ne arată că harisma vorbirii în alte limbi nu este dată de Dumnezeu tuturor credincioșilor. Câtă vreme Pavel scrie „altuia felurite limbi” este limpede că acest dar nu este dat tuturor.

Contradicția dintre cele două categorii de texte constă în faptul că în timp ce o categorie de texte ne lasă să înțelegem că harisma vorbirii în ale limbi este pentru toți credincioșii, cealaltă categorie de texte susține că vorbirea în altă limbă este rezervată doar unora dintre credincioși. Întrebarea noastră este cum trebuie să înțelegem această aparentă contradicție.

3. O explicație pertinentă

Observând cele două categorii de texte, trebuie să afirmăm că ambele ne mărturisesc adevărul. Prin urmare, în timp ce vorbirea în alte limbă este pentru toți credincioșii, totuși această harismă este numai pentru unii dintre credincioși. Dar cum poate fi înțeles acest paradox? Teza pe care o susțin este că Pavel înțelege că harisma vorbirii în alte limbi este de două feluri: (a) vorbirea în altă limbă ca rugăciune și (b) vorbirea în altă limbă ca dar pentru zidirea bisericii. Prima dimensiune a harismei vorbirii în altă limbă este pentru toți credincioșii, iar a doua dimensiune a harismei este rezervată doar unora dintre credincioși. În continuare, vom argumenta și vom explica existența celor două dimensiuni ale harismei vorbirii în altă limbă.

a. Vorbirea în altă limbă ca rugăciune.
La această dimensiune a harismei vorbirii în altă limbă, Pavel se referă în următoarele pasaje: 14:2; 14:4; 14:13-17; 14:18; 14:28. Potrivit acestor texte, harisma vorbirii în altă limbă are caracter de rugăciune adresată lui Dumnezeu, ea nefiind pentru oameni (14:2), are ca scop zidirea personală a celui care se roagă și nu zidirea spirituală a bisericii (14:4), mesajul vorbirii este îndreptat de la credincios, prin Duhul, către Dumnezeu (14:2; 14:17) și reprezintă o taină care nu este dată pentru a fi revelată celor din jur (14:2). Vorbirea în altă limbă ca rugăciune este făcută la inițiativa credinciosului inspirat de Duhul (14:15) și este un act de devoțiune către Dumnezeu prin care sunt aduse laude și mulțumiri lui Dumnezeu (14:17). Harisma vorbirii în altă limbă ca rugăciune este primită la botezul cu Duhul Sfânt (potrivit textelor biblice care arată că vorbirea în altă limbă este semn normativ al botezului cu Duhul Sfânt) și are caracter personal privat; manifestarea ei nefiind permisă de apostolul Pavel în cadrul adunărilor publice ale bisericii (14:28).

b. Vorbirea în altă limbă ca dar al Duhului pentru zidirea bisericii.
Această dimensiune a harismei vorbirii în altă limbă este avută în vedere de Pavel în următoarele texte: 12:8-11; 12:28-30; 14:5; 14:13; 14:26-28. După textele de mai sus, harisma vorbirii în altă limbă nu este dată decât unora dintre credincioși (12:10; 30; 14:27), este dată pentru zidirea spirituală a bisericii nu pentru zidirea personală a celui care manifestă harisma (12:7; 14:5; 12-13; 26-28). Vorbirea în altă limbă ca dar pentru zidirea bisericii conține un mesaj transmis de Dumnezeu pentru biserică, mesaj care este descoperit bisericii prin intermediul darului tălmăcirii limbilor, tălmăcire pe care o poate face fie cel care vorbește în altă limbă (14:5;13), fie o altă persoană din adunare (14:27). Trebuie să observăm că vorbirea în altă limbă ca dar pentru zidirea bisericii, este însoțită întotdeauna de darul tălmăcirii limbilor, în timp ce vorbirea în altă limbă ca rugăciune se manifestă independent de lucrarea altor daruri spirituale. Un aspect foarte important legat de vorbirea în altă limbă ca dar pentru zidirea bisericii este că această dimensiune a harismei vorbirii în altă limbă are valoare profetică (14:5) și manifestarea harismei este reglementată cantitativ – „să vorbească numai câte doi sau cel mult trei” (14:27). Având în vedere cele de mai sus, distincția dintre cele două dimensiuni ale harismei vorbirii în altă limbă este următoarea:

Vorbirea în altă limbă ca rugăciune pentru zidirea personală:

• Este semn al botezului cu Duhul Sfânt
• Este la dispoziția tuturor credincioșilor
• Exprimă rugăciunea credinciosului către Dumnezeu
• Are ca scop zidirea personală a celui care se roagă
• Mesajul ei este îndreptat de la credincios, prin Duhul, către Dumnezeu
• Mesajul ei este o taină și nu este dat pentru a fi revelat pentru cei din jur
• Are loc la inițiativa credinciosului inspirat de Duhul
• Poate să continue toată viața
• Are caracter personal privat, nefiind lăsată pentru manifestarea publică în cadrul serviciilor bisericii

Vorbirea în altă limbă ca dar pentru zidirea bisericii:

• Vine la primirea sau după primirea botezului cu Duhul Sfânt
• Nu este la dispoziția tuturor credincioșilor
• Exprimă mesajul lui Dumnezeu pentru biserică sau pentru cineva din adunare
• Are ca scop zidirea bisericii Domnului
• Orientarea mesajului este de la Dumnezeu către biserică
• Mesajul ei este tălmăcit prin intermediul darului tălmăcirii limbilor
• Manifestarea ei are loc la inițiativa Duhului Sfânt care dorește să comunice ceva Bisericii
• Este reglementat cantitativ
• Are valoare profetică

În concluzie, harisma vorbirii în altă limbă conține două dimensiuni diferite: vorbirea în altă limbă ca rugăciune și vorbirea în altă limbă ca dar pentru edificarea bisericii. Prima dimensiune a harismei este rânduită pentru toți credincioșii și se primește la botezul cu Duhul Sfânt, ea putând să continue toată viața; a doua dimensiune a harismei este rânduită doar pentru unii dintre credicioși, aleși de Duhul, și se primește la botezul cu Duhul Sfânt sau mai târziu, manifestarea ei fiind condiționată de harisma tălmăcirii limbilor. Criteriul după care ne vom da seama că un credincios manifestă una dintre cele două dimensiuni ale harismei vorbirii în altă limbă este prezența darului tălmăcirii limbilor; absența darului tălmăcirii indică prezența harismei vorbirii în altă limbă ca rugăciune, iar prezența harismei vorbirii în altă limbă ca dar pentru zidire este însoțită întotdeauna de prezența darului tălmăcirii limbilor.