Dărnicia creștină

Dărnicia este actul prin care cineva oferă, motivat de iubire și ascultare de Dumnezeu, bani sau alte bunuri materiale, urmărind prin aceasta slăvirea lui Dumnezeu și împlinirea nevoilor semenilor. Dărnicia creștină comportă două dimensiuni distincte:

• Dărnicia ca milostenie ‒ reprezintă dăruirea de bunuri materiale sau bani celor săraci, în Numele Domnului. Dărnicia ca milostenie nu este reglementată cantitativ, credinciosul având dreptul să decidă singur în dreptul dărniciei sale. Dărnicia ca milostenie trebuie făcută discret (Matei 6:1-4).
• Dărnicia ca zeciuială ‒ înseamnă să închinăm Domnului zece la sută din venitul nostru. Zeciuiala are caracter normativ, fiecare credincios având datoria față de Domnul să se închine Lui cu procentul de zece la sută din venitul câștigat. Zeciuiala trebuie adusă la Casa Domnului (Maleahi 3:10). Dumnezeu a stabilit Casa Sa ca locul unde trebuie adusă zeciuiala. A da zeciuiala înseamnă a renunța la dreptul de a decide independent care este locul unde trebuie să o aducem și a asculta de Domnul prin aducerea zeciuielii la Casa Domnului.

Atât Vechiul Testament, cât și Noul Testament ne învață cu privire la cele două dimensiuni ale dărniciei. În Vechiul Testament, dărnicia ca datorie apare în Levitic 27:30, iar dărnicia ca milostenie apare în Isaia 58:7. În Noul Testament, dărnicia ca datorie este poruncită în Matei 23:23, iar dărnicia ca milostenie este învățată în Matei 6:1-4.

Sfânta Scriptură menționează în multe pasaje închinarea cu zeciuiala. Cele mai importante texte biblice pe tema zeciuielii le avem în: Geneza 14:17-24; 28:20-22; Deuteronom 14:22-27; Levitic 27:30-34; Numeri 18:20-32; Maleahi 3:8-12; Matei 23:23; 1Cor 16:1-2; 2 Corinteni 9:6-11.

De ce trebuie să dăm partea Domnului (zeciuiala)?

a. Zeciuiala este proprietatea Domnului (Levitic 27:30)
„Orice zeciuială din pământ, fie din roadele pământului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru închinat Domnului." (Levitic 27:30). Există trei categorii de bunuri: bunul personal, bunuri de drept comun și bunul lui Dumnezeu. Cu siguranță, Dumnezeu stăpânește peste tot pământul și toate lucrurile îi aparțin, însă zeciuiala din câștigul nostru aparține lui Dumnezeu într-un sens cu totul special. Dacă în dreptul procentului de 90% din câștigul nostru, avem dreptul să decidem cum socotim de cuviință, în dreptul zeciuielii, Dumnezeu a poruncit explicit ce trebuie să facem: zeciuiala trebuie adusă la Casa Domnului. A nu da zeciuiala înseamnă a-L fura pe Dumnezeu (Maleahi 3:8).

b. Zeciuiala este o formă de închinare înaintea lui Dumnezeu (Geneza 14:18-20)
Închinarea înaintea lui Dumnezeu se exprimă prin multe forme, cum ar fi rugăciunea, cântarea de laudă, citirea Bibliei, postul etc. Una dintre formele de închinare înaintea Domnului este oferirea zeciuielii. Partea Domnului este un act de închinare. Așa cum ne închinăm lui Dumnezeu prin rugăciune, ne închinăm lui Dumnezeu și prin oferirea zeciuielii. În primul rând, zeciuiala este pentru Domnul și abia în al doilea rând este pentru biserică. Deși o aducem la biserică, noi nu dăm zeciuiala bisericii, ci lui Dumnezeu.

c. Zeciuiala e moștenirea lui Dumnezeu pentru Casa Sa (Maleahi 3:10)
„Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea." (Maleahi 3:10) Dintre cele doisprezece seminții ale poporului Israel, la împărțirea țării Canaanului, seminția lui Levi nu a primit niciun teritoriu ca moștenire, moștenirea lor a fost zeciuiala datorată de popor lui Dumnezeu (Numeri 18: 20-21). Acest principiu este valabil și în vremea legământului nou (1 Corinteni 9:9-14 ). Partea Domnului este lăsată ca moștenire pentru casa Domnului.

d. Închinarea zeciuielii este o dovadă dragostei și părtășiei creștine
Dragostea frățească i-a făcut pe primii creștini să își vândă casele și ogoarele pentru a împărți celor săraci (Fapte 4:32-37). Tot dragostea i-a determinat pe creștinii din Macedonia să dăruiască peste puterile lor (2Corinteni 8:1-5) în vederea ajutorării celor lipsiți.

e. Dumnezeu poruncește să dăm zeciuială (Maleahi 3:8-10)
Aducerea zeciuielii la Casa Domnului este o poruncă divină. A nu da partea Domnului este neascultare de Domnul, și prin urmare este păcat.

f. Domnul Isus a confirmat că trebuie să dăm zeciuiala (Matei 23:23)
„Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi dați zeciuială din izmă, din mărar și din chimen și lăsați nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila și credincioșia; pe acestea trebuia să le faceți, și pe acelea să nu le lăsați nefăcute." (Matei 23:23). Prin cuvintele „pe acelea să nu le lăsați nefăcute", Domnul Isus se referă la îndatorirea de a aduce zeciuiala la Casa Domnului.

g. Apostolul Pavel a învățat despre dărnicie (2 Corinteni 9:1-15)
Pavel ne învață că dărnicia trebuie făcută cu generozitate (2 Corinteni 9:5), de bunăvoie, cu bucurie (2 Corinteni 9:7) și proporțional cu câștigul fiecăruia (1 Corinteni 16:2). Deși nu este menționată în mod explicit proporția la care se referă Pavel, din contextul mai larg al Bibliei, putem înțelege că are în vedere cel puțin zeciuiala.

h. Zeciuiala este o expresie a credincioșiei noastre față de Domnul
Dumnezeu ne poruncește să Îl cinstim prin aducerea zeciuielii la Casa Domnului. Ascultarea de această poruncă este o dovadă a credincioșiei și a încrederii noastre în Domnul. Dărnicia noastră dovedește din punct de vedere material ceea ce suntem noi din punct de vedere spiritual. Dărnicia ca zeciuială exprimă recunoștința noastră față de Domnul care ne poartă de grijă, dependența și încrederea în Dumnezeu pentru împlinirea tuturor nevoilor noastre, precum și ascultarea de Dumnezeu.

i. Zeciuiala este o condiție a binecuvântării noastre materiale (Maleahi 3:9-11)
„Sunteți blestemați câtă vreme căutați să Mă înșelați, tot poporul în întregime! Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare." (Maleahi 3:9-10). Închinarea cu partea Domnului este cheia care deschide mâna lui Dumnezeu ca să fim binecuvântați în vremuri de criză. Zeciuiala aparține lui Dumnezeu; dacă refuzăm să o închinăm Domnului, binecuvântarea lui Dumnezeu peste viața noastră materială va lipsi.

Piedicile în calea închinării cu zeciuiala

a. Lipsa de învățătură și de cunoaștere a Scripturii
Cea mai des întâlnită piedică în calea închinării cu zeciuiala este lipsa de cunoaștere a Cuvântului lui Dumnezeu. Pur și simplu, oamenii nu Îl onorează pe Dumnezeu prin închinarea zeciuielii, pentru că nu au fost învățați că aceasta este voia lui Dumnezeu revelată în Biblie.

b. Ideea că zeciuiala este o cerință a Legii mozaice și nu o cerință a Noului Testament
Unii susțin că creștinii nu mai trebuie să dea zeciuială pentru că plătirea zeciuielii este o faptă a Legii, iar umblarea după faptele Legii nu mai este o cerință pentru creștini. Se afirmă că: darea zeciuielii este o poruncă a Legii mozaice; legea lui Moise a fost abrogată de Domnul Isus și a fost înlocuită cu Evanghelia harului. Așadar, odată cu abrogarea Legii mozaice, a fost abrogată și porunca de a da zeciuiala. Însă învățătura că zeciuiala a fost abrogată odată cu abrogarea Legii mozaice nu este corectă din următoarele motive:

• Primul care a oferit Domnului zeciuiala a fost Avraam (Geneza 14:17-24). Avraam a dat zeciuiala cu peste patru sute de ani înainte de așezarea Legii mozaice. Prin urmare, zeciuiala nu este o inovație a Legii, ci un principiu revelat înainte de darea Legii;
• La darea Legii, Dumnezeu a rânduit ca principiul zeciuielii să fie cuprins în legământul mozaic. La abrogarea în Hristos a legământului Legii, se putea să fie abrogate doar acele cerințe aduse de Lege, nu și cele care existând înainte, au fost preluate de Lege.
• În plus, nu tot ceea ce a aparținut Legii a fost abrogat în legământul cel nou. Din Legea Vechiului Testament, rămân valabile pentru Noul Testament toate acele cerințe care au fost reafirmate de Domnul Isus sau de apostoli. În ceea ce privește închinarea cu zeciuiala, principiul a fost reafirmat de Domnul Isus și de apostoli (Matei 23:23; Luca 11:42; 2 Corinteni 9:6-7; 1 Corinteni 16:2).

c. Sărăcia
Uneori, lipsurile materiale sunt invocate ca motiv pentru lipsa închinării prin zeciuială. După învățătura Sfintei Scripturi, sărăcia nu este un motiv justificat pentru a nu aduce Domnului partea Sa. Sunt oameni care vor rămâne mereu lipsiți pentru că nu oferă cinste Domnului prin închinarea cu zeciuiala (Maleahi 3:9). Scriptura ne arată că cei evlavioși au adus cinste lui Dumnezeu prin dărnicie, chiar daca ei au fost lipsiți și poate ar fi avut nevoie se fie ajutați de alții (Marcu 12:41-44; 2 Corinteni 8:1-5).

d. Zgârcenia și lipsa de credință
Piedica reală care se ridică în fața cinstirii lui Dumnezeu prin zeciuială este lipsa de credință suprapusă cu zgârcenia.

Principiile închinării cu zeciuiala

a. Principiul promptitudinii (Proverbe 3:9)
Potrivit acestui principiu, primul lucru pe care un credincios îl va face după dobândirea câștigului muncii sale, va fi să pună deoparte zeciuiala din venit. Prima cheltuială făcută va fi oferirea zeciuielii ca ofrandă de recunoștință față de Dumnezeu.

b. Principiul proporționalității (Deuteronom 16:17)
Zeciuiala trebuie dată în proporție cu venitul nostru. Proporția este reglementată prin procentul de zece la sută din venitul câștigat.

c. Principiul aducerii zeciuielii la biserică (Maleahi 3:10; Fapte 3:33-37)
În timp ce dărnicia ca milostenie o vom dărui cui vom socotii de cuviință, dărnicia ca zeciuială trebuie să o aducem la biserică. Dumnezeu a delegat biserica pentru a fi administratorul părții Domnului.

d. Principiul închinării cu bucurie (2Corinteni 9:7)
„Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci «pe cine dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu».” (2 Corinteni 9:7). Oferirea zeciuielii nu trebuie socotită ca obligație împovărătoare, ci ca o formă de închinare plăcută lui Dumnezeu, închinare făcută cu bucurie.