Confuzii în închinare

Dumnezeu caută închinători adevărați. Te poți regăsi în primejdioasa situație de a te închina într-un mod greșit. Nu tot ceea ce se numește închinare e recunoscut de Dumnezeu ca fiind închinare. Există confuzii în închinare. În continuare, vom aborda patru asemenea confuzii.

1. Confuzia între FORMĂ și CONȚINUT

Închinarea nu se reduce la forma ei, e mai mult decât aceasta. Esența închinării depășește forma ei. Forma trebuie să servească funcției. Dacă nu e atinsă funcția, atunci avem o formă fără conținut. E doar un „chimval zângănitor”. Forma trebuie înnoită pentru a atinge funcția. Forma trebuie să fie flexibilă. Nu trebuie să mergem după un șablon stabilit dinainte sau moștenit din tradiție.

E posibil ca în închinare, să vii cu o formă corectă, dar să nu fii un închinător adevărat. Asta pentru că închinarea nu se rezumă la o formă, fie ea chiar recomandată de Dumnezeu. Fariseii se rugau, forma era corectă, dar atitudinea lor era greșită. În esență, închinarea e o chestiune de inimă și nu de formă. Reușita în închinare nu depinde de corectitudinea ritualului, ci de atitudinea inimii. Poți păstra forma, dar să pierzi inima. Aceasta a fost greșeala lui Cain. Problema lui Cain nu a fost la forma închinării, ci la substanța ei.

Caută să treci dincolo de formalism în închinare, caută să prinzi miezul comuniunii cu Dumnezeul cel viu. În închinare, inima lui Dumnezeu nu este atinsă de tradiție și ritualuri sofisticate, ci de pasiune și dedicare.

2. Confuzia între ATMOSFERĂ și ADEVĂR

De multe ori, oamenii, în închinare, caută o atmosferă puternică, plină de trăiri intense, emoții puternice, mobilizare generală, participare generală. Ne sunt binecunoscute expresiile: „a fost un har extraordinar”, „așa ceva nu am mai simțit niciodată”, „am simțit așa de puternic cercetarea lui Dumnezeu, fiori au trecut prin toată ființa mea”. Cu siguranță, atmosfera caldă, plină de pasiune este absolut necesară. Emoțiile își au locul lor binevenit în cadrul unei închinări autentice, dar nu emoțiile reprezintă esența. Esența închinării nu se găsește în zona emoțiilor închinătorului, ci în adevărul închinării.

În dorința de atmosferă, oamenii au rătăcit de la adevăr. S-au introdus în închinare practici de senzație: căderi pe spate, râsul sfânt, dansul sfânt, mânuirea șerpilor, tehnici de manipulare emoțională. Divertismentul a început să fie parte a slujbelor de închinare. Toate acestea au fost motivate de obținerea unei anumite atmosfere. Ei au obținut căldura atmosferei, dar au pierdut lumina adevărului. Necazul cel mare este că scopul final era satisfacerea comunității servite.

Rătăcirea a constat în aceea că oamenii au încetat să-L mai caute pe Dumnezeu, ei s-au mulțumit să caute atmosfera. Căutarea unei experiențe, în locul căutării lui Dumnezeu, este cea mai obișnuită confuzie din închinarea evanghelică actuală. În închinarea autentică, primordial este adevărul și nu atmosfera. Atmosfera trebuie să rămână în cadrul adevărului revelat în Scriptură. Esențial este ca Dumnezeu să fie mulțumit.

3. Nu este ACȚIUNE, ci este RELAȚIE

Ne referim aici, la experiența lui Saul (vezi 1 Samuel 15). El a considerat că acțiunea este prioritară ascultării, relației. Experiența lui a fost una dintre cele mai amare. Din cauza acestei confuzii, a fost lepădat de Dumnezeu. Esențialul în închinare nu este dat de ceea ce faci ca să te închini, de acțiuni, ci este dat de inima cu care faci, de atitudinea lăuntrică față de Dumnezeu. Accentul nu cade pe acțiune, ci pe relație. Nu pe ceea ce faci, ci pe ceea ce ești tu în relația cu Dumnezeu. Subliniem aici, pericolul activismului în defavoarea relației.

Nu mulțimea sacrificiilor, a lucrărilor, a proiectelor, a activităților sau jertfelor Îl impresionează pe Dumnezeu, ci primordial pentru Dumnezeu este să avem o relație personală cu El. Aici, este vorba despre comuniune, părtășie, pasiune și ascultare. Este vorba despre devotamentul pe care îl acordăm lui Dumnezeu și de timpul pe care îl petrecem cu El. Activitatea religioasă fără o relație strânsă cu Dumnezeuzeu, fără ascultare, este la fel de vinovată ca idolatria. Esențială este viața nouă prin Isus. Esențiale sunt ascultarea și relația.

4. Nu este orientată spre ÎNCHINĂTOR, ci spre DUMNEZEU

Închinarea trebuie să fie o explozie de laudă, inimile pline de dorința de închinare vor stimula întreaga adunare pentru a se închina și mai mult. De ce te duci la biserică? Mergi cu adevărat pentru închinare sau cu gândul că vei putea primi ceva? Te întorci de la biserică analizând soliștii, corul, grupul de laudă și predicatorul sau ai alte gânduri? Prea mulți credem că biserica e menită să ne întrețină spiritual. Kierkegaard spunea: „oamenii cred că predicatorul este un actor pe o scenă și că ei sunt criticii, care îl blamează sau îl laudă. Ceea ce ei nu știu este că ei sunt actorii de pe scenă; predicatorul este doar sufleorul care stă în culise, care le amintește replicile pe care le-au uitat, iar Dumnezeu este ascultătorul”

Am auzit pe unii spunând: „nu m-am ales cu nimic azi de la biserică”. Dacă mergem la biserică în mod egoist, pentru a primi o anumită binecuvântare, atunci nu am înțeles scopul închinării. Noi mergem ca să Îi dăm laudă lui Dumnezeu, nu ca să fim binecuvântați. Înțelegerea acestui lucru te va influența în modul în care vei evalua ceea ce se întâmplă la biserică.

Esența este că închinarea nu e pentru adunare, ci pentru Dumnezeu. Închinarea nu e pentru beneficiul nostru, ci pentru beneficiul lui Dumnezeu. Piedica cea mai mare în închinare este eul personal: „a pretinde că aduci omagiu lui Dumnezeu și a avea în gând doar folosul propriu, este mai degrabă bătaie de joc de El decât închinare înaintea Lui. Când credem că noi trebuie să fim satisfăcuți și nu Dumnezeu să fie glorificat, noi Îl situăm pe Dumnezeu mai prejos decât noi înșine, ne gândim că ar trebui să subordonăm onoarea lui folosului nostru. Astfel, noi ne atribuim mai multă glorie nouă decât lui Dumnezeu”, spunea Stephan Charnock.

Punerea foloaselor, a nevoilor, a binecuvântărilor proprii mai presus de Dumnezeu face ca închinarea să nu fie adecvată. Închinarea este pentru beneficiul lui Dumnezuzeu și nu pentru beneficiul nostru. Sunt aspecte rezervate numai lui Dumnezeu. Așadar, închinarea nu înseamnă să primești, ci să dăruiești.

Fie ca toți cei care vor citi acest articol să experimenteze și mai mult și mai profund binecuvântarea închinării adevărate înaintea Domnului!