LIVE
LIVE

BLOG

Divorț și recăsătorire în Scriptură

Ioan Brie | 15 februarie 2017

Perioada postmodernă a adus cu ea dificultăți şi provocări majore pentru familia contemporană. Asistăm, astăzi, la tendinţe noi în ceea ce privește definirea conceptului de familie. Organizaţiile care apără interesele homosexualilor fac presiuni tot mai mari, în scopul legalizării căsătoriilor homosexuale, cerând totodată și dreptul acestor cupluri de a înfia copii. Familia contemporană se confruntă cu o serioasă criză de stabilitate. În acest context, divorțul, care constituie o criză majoră a familiilor postmoderne în general, a devenit o problemă cu care încep să se confrunte îngrijorător de multe familii din cadrul bisericilor evanghelice.

Printre credincioșii evanghelici există tendinţa periculoasă de a privi problema divorțului şi a recăsătoririi prin prisma experiențelor de viață. De fiecare dată când se discută problema divorțului, cazuistica o ia înaintea revelației biblice. De aceea considerăm că, mai înainte de a discuta cazuistica, este absolut necesar să avem o bună înțelegere a textelor biblice referitoare la acest subiect. Prezentul referat are ca obiectiv analiza exegetică a textelor neotestamentare care fac referire la problema divorțului şi a recăsătoririi. Însă o înţelegere corectă a acestor pasaje neotestamentare nu este posibilă fără o încadrare potrivită a lor în contextul teologic al Vechiului Testament. Din acest motiv, în studiul nostru vom analiza și textele veterotestamentare care tratează problema divorţului şi a recăsătoririi.

A. Bazele veterotestamentare ale eticii Noului Testament privitoare la divorţ şi recăsătorire

Atât poziţia Domnului Isus, cât şi a Apostolului Pavel cu privire la divorţ şi recăsătorire se construiesc pe învățătura veterotestamentară privitoare la aceste subiecte. În Vechiul Testament, există trei texte principale care se referă la divorţ şi recăsătorire.

1. Geneza 2:24: planul lui Dumnezeu pentru căsătorie

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup” (Geneza 2:24). Potrivit acestui pasaj, căsătoria este instituită de Dumnezeu ca un legământ indisolubil, valabil pentru toată viaţa. Textul din Geneza 2:24 descrie trei aspecte diferite despre căsătorie: (a) părăsirea părinţilor în scopul formării unei noi familii; (b) alipirea dintre bărbat şi femeie ca legământ al partenerilor de căsătorie. Verbul ebraic ḏāḇaq, tradus prin „a se lipi“, înseamnă „a forma un tot unitar” sau „a sta aproape”. Ideea alipirii este folosită în Vechiul Testament ca o expresie a credincioşiei şi afecţiunii. Termenul sugerează implicarea partenerilor de căsătorie într-un jurământ căruia soţul şi soţia trebuie să îi rămână loiali pentru toată viaţa; (c) unirea sexuală, prin care soțul și soția devin un singur trup – un alt fapt care arată că legătura căsătoriei este indisolubilă.

2. Deuteronom 24:1−4: concesii şi reglementari cu privire la divorţ şi recăsătorire

„Când cineva îşi va lua o nevastă şi se va însura cu ea şi s-ar întâmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui, pentru că a descoperit ceva ruşinos în ea, să-i scrie o carte de despărţire, şi, după ce-i va da-o în mână, să-i dea drumul din casa lui. Ea să iasă de la el, să plece şi va putea să se mărite după un alt bărbat. Dacă şi acesta din urmă începe s-o urască, îi scrie o carte de despărţire şi, după ce i-o dă în mână, îi dă drumul din casa lui; sau, dacă acest bărbat din urmă, care a luat-o de nevastă, moare, atunci bărbatul dintâi, care îi dăduse drumul, nu va putea s-o ia iarăşi de nevastă, după ce s-a pângărit ea, căci lucrul acesta este o urâciune înaintea Domnului, şi să nu faci vinovată de păcat ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul Dumnezeul tău.” (Deuteronom 24:1−4)

Textul reprezintă o concesie divină privitoare la divorţ, o îngăduinţă motivată de niște circumstanţe sociale pe care Isus le va numi, mai târziu, „împietrirea inimii voastre”. Pasajul biblic ne spune câteva lucruri importante: (a) în legea mozaică divorţul era o opţiune legală, permisă de Dumnezeu, dar neporuncită; (b) divorţul implica scrierea unui document numit „carte de despărţire”; (c) cartea de despărţire era scrisă în vederea protejării familiei şi a femeii care urma să fie părăsită; (d) femeia divorţată se putea recăsători cu oricine dorea; (e) în cazul în care femeia divorţată şi recăsătorită divorţa din nou, ea nu mai putea să revină la primul soţ, de care se despărţise în trecut şi (f) motivul aflat la baza divorţului este redat prin expresia „ceva ruşinos”.

Felul în care este interpretat pasajul din Deuteronom depinde de sensul expresiei „ceva ruşinos”. Sintagma ebraică ʻerwaṯ dāḇār înseamnă, literal, „lucru ruşinos”. Termenul ʻerwaṯ este un eufemism care provine dintr-un verb al cărui sens principal este „a fi dezbrăcat, gol” , referirea făcându-se la organele sexuale. Înţelesul expresiei ʻerwaṯ dāḇār este, cel mai probabil, „indecență, comportament indecent”, prin urmare ea nu se putea referi în niciun caz la adulter, de vreme ce adulterul era sancționat cu pedeapsa capitală, nu cu divorţul.

În timpul lui Isus expresia ʻerwaṯ dāḇār era înțeleasă diferit, în funcție de şcoala de gândire care oferea interpretarea. Astfel, Şcoala lui Șamai vedea în expresia citată o referire la ceva indecent, cu conotaţie sexuală, dar care nu se limita strict la adulter. După Șamai, prin expresia ʻerwaṯ dāḇār se putea înțelege: a ieşi afară cu părul despletit, a fi îmbrăcată indecent, lăsând la vedere subsuoara, a face baie în acelaşi loc cu bărbaţii. Este greşită părerea comentatorilor care susțin că Șamai permitea divorțul doar pentru adulter.

Adepţii lui Hilel susţineau, la rândul lor, că expresia nu se referă doar la trăsături negative de caracter sau la ceva de natură morală, ci la orice lipsă sau greşeală care aducea supărare soţului. Potrivit Școlii lui Hilel, în categoria motivelor de divorţ se regăseau motive precum: afumarea mâncării sau sărarea ei excesivă, indecenţă în vestimentaţie, gesturi socotite jignitoare pentru soţ, făcute de soție în faţa musafirilor. Rabi Akiva a susţinut, urmându-l în interpretare pe Hilel, că şi trecerea frumuseţii soţiei constituia un motiv de divorţ suficient de întemeiat.

3. Maleahi 2:16: reafirmarea planului divin pentru căsătorie

„Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie − zice Domnul Dumnezeul lui Israel − şi pe cel ce îşi acoperă haina cu silnicie − zice Domnul oştirilor. De aceea, luaţi seama în mintea voastră şi nu fiţi necredincioşi!” (Maleahi 2:16). În acest text Dumnezeu se pronunţă categoric împotriva divorţului. Domnul declară cu fermitate: „urăsc despărţirea în căsătorie”. Se afirmă, aici, poziţia ideală a lui Dumnezeu, care constituie viziunea veterotestamentară asupra divorţului. Este evident, pe baza acestui text, că divorţul nu este o poruncă divină, nici chiar în cazul unor motive pentru divorț tolerate și privite ca întemeiate (Deuteuteronom 24:1−4); divorțul este o practică aflată în dezacord cu voia desăvârşită a lui Dumnezeu.

B. Divorţul şi recăsătorirea în învăţătura Domnului Isus

Poziţia lui Isus faţă de divorţ şi recăsătorie este afirmată în patru texte din evangheliile sinoptice.

1. Matei 5:31−32 şi Luca 16:18
S-a zis iarăşi: «Oricine îşi va lăsa nevasta să-i dea o carte de despărţire.» Dar Eu vă spun că oricine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie (παρεκτὸς λόγου πορνείας), îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte (Matei 5:31−32). Oricine îşi lasă nevasta şi ia pe alta de nevastă preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbatul ei preacurveşte (Luca 16:18).

Textul din Matei 5:32 conţine clauza „afară de pricină de curvie (παρεκτὸς λόγου πορνείας). Aceiaşi clauză mai apare şi în Matei 19:9, dar în formă modificată (μὴ ἐπὶ πορνείᾳ). Asupra sensului expresiei „pricină de curvie” vom reveni când vom discuta textul din Matei 19:9.

Potrivit lui Matei 5:32, Isus ne învaţă că: (a) un bărbat care îşi alungă soţia, din alt motiv decât adulterul, îi dă acesteia prilej să comită adulter; (b) declaraţiile pe care le face bărbatul despre femeie, precum şi scrisoarea de despărţire prevăzută de Lege nu au nicio valoare, femeia rămânând soţia lui şi după despărţire; de aceea, dacă exigenţele vieţii o determină pe femeie să se recăsătorească, ea va preacurvi; (c) bărbatul care se va căsători cu o femeie divorţată va comite adulter, pentru că se interpune într-o legătură conjugală care este încă validă. (d) Regula fundamentală ce interzice divorţul are o excepţie: „afară numai de pricină de curvie”. În baza acestei excepţii, un bărbat a cărui soţie a comis adulter poate divorţa în mod legitim. Însă trebuie să facem observaţia că Isus nu porunceşte divorţul dacă unul din parteneri a fost infidel, ci doar îl permite. Divorţul este un păcat din pricina faptului că Dumnezeu urăşte divorţul.

Conform unor texte precum Luca 16:18 sau Marcu 10:2−12, Isus interzice categoric divorţul. În Luca nu găsim nimic despre motivele de divorţ, nici despre vreo excepţie privitoare la divorţ. După Luca 16:17, oricine divorţează şi se recăsătoreşte comite adulter, iar cine se căsătoreşte cu o femeie divorţată comite adulter. Loghionul lucan reflectă fidel atmosfera iudaică palestiniană din timpul lui Isus, când doar bărbatul putea iniţia un divorţ.

Tipei arată că textul lucan conţine trei elemente fundamentale. În cuvintele autorului, elementele de originalitate constau în faptul că Isus „nu lasă posibilitatea recăsătoririi după divorţ. Orice recăsătorire după divorţ este unul şi acelaşi lucru cu a trăi în adulter. […] Isus pune bărbatul şi femeia pe picior de egalitate; soţul şi soţia trebuie să fie loiali unul celuilalt în egală măsură. Atât divorţul urmat de recăsătorie este adulter, cât şi trăirea cu un alt partener fără forme legale de divorţ. Infidelitatea este adulter, indiferent că este vorba despre bărbat sau despre nevastă. […] în al treilea rând, cuvintele lui Isus exclud poligamia care era tolerată la farisei. […] Cuvintele lui Isus erau, într-adevăr, revoluţionare, dacă le analizăm pe fondul practicii iudaice din vremea aceea. Afirmând că recăsătorirea după divorţ este adulter, Isus exclude divorţul ilegal, poligamia şi infidelitatea bărbatului, toate fiind acceptabile în cultura iudaică din perioada respectivă”.

2. Marcu 10:2−12; Matei 19:3−12
„El le-a zis: „Oricine îşi lasă nevasta şi ia pe alta de nevastă preacurveşte faţă de ea; şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul şi ia pe altul de bărbat preacurveşte” (Marcu 10:11−12). „Eu, însă, vă spun că oricine îşi lasă nevasta, afară de pricină de curvie (μὴ ἐπὶ πορνείᾳ,) şi ia pe alta de nevastă preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte” (Matei 19:9).

Textele din Marcu 10:11−12 şi Matei 19:3−12 sunt texte paralele. Acestea conţin foarte multe asemănări, care ne fac să credem că ele reflectă acelaşi eveniment din viaţa lui Isus.

Pentru continuarea lecturii, descarcă PDF.

Divorț și recăsătorire în Scriptură

Arhivă


2017

aprilie  [3]februarie  [6]ianuarie  [13]

Categorii


Familii  [2]Tineri  [4]Copii  [6]Misiune  [1]Credință  [4]Lumea de dincolo  [6]

Alte articole

14
02.17

Dărnicia creştină

Dărnicia este actul prin care cineva oferă, motivat de iubire şi ascultare de Dumnezeu, bani sau alte bunuri [...]

18
01.17

4. Judecata de apoi

Uneori, este cultivată o imagine deformată despre Dumnezeu. El este descris fie ca fiind plin de iubire şi tolerant, [...]

01
01.17

Sfaturi biblice pentru tineri

„Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic [...]

Un concept      Programming  

Copyright © 2017 Biserica Emanuel Sibiu. Toate drepturile rezervate.